Un fel de sweet november

luni, 25 noiembrie 2013
În viaţa mea se intră pe uşa din faţă. Ori pe fereastra larg deschisă către soare. După caz... În viaţa mea se păşeşte doar cu zâmbet ştrengar pe buze. Fără planuri. Fără premeditări. Cu aerul că ai fi fost dintotdeauna acolo. Că n-ai să pleci niciodată. Că timpul nu-şi bagă nasul, pur şi simplu. 
Prin viaţa mea trec oamenii cu viteza acceleratului din poezie. Unii se duc pentru totdeauna. Alţii revin mai repede decât m-aş fi aşteptat. Unii lasă în urmă scârţâit metalic de roţi. Nor de fum. Alţii lasă bagaje frumos colorate şi îmbrăţişări calde de bun-rămas.
Mă mir în sinea mea. De câte ori mai vine cineva. Mă frământă clipele când învăţ un nume, o pereche de ochi şi încă o voce. Când reînvăţ un tic şi-un hohot de râs. Când rămân să zâmbesc unei mici amintiri. Să simt că am existat secunde în plus respirând pe altcineva. Să am trăiri şi unităţi de măsură a lor nebotezate încă de oameni.
Ridic din umeri a nu ştiu şi parcă nici nu-mi pasă. De ce unii se lipesc aşa de sufletul meu. Ce îi atrage către mine. Ce mă face să-mi uit stângăcii şi să iscodesc altele noi în preajma lor. Cum reuşesc să îmi schimbe direcţia câteva vorbe şi privirea aia asortată perfect.

P.S. N-am putut să o spun cu voce tare. Doar am gândit-o zgomotos. Cică oamenii nu se schimbă, devin tot mai mult ei înşişi...

-- titlu --

marți, 19 noiembrie 2013
Ochii închişi. Mişcări de braţe care nu-ţi aparţin. Paşi adăugaţi pe care i-ai uitat de dinainte să-i înveţi. Dansezi pe melodii împiedicate în amintiri şi oftaturi. Cumva te deznozi de ele şi prinzi aripi. Dansezi de una singură, mereu în pijama, cu mânecile adunate strâns în pumni. Cu câte un umăr dezgolit la capătul braţului suspendat în echilibru. Aşezi câte un pas în spatele altuia şi te ridici pe vârfuri încordate în şoşete. Te arcuieşti ca o întrebare fără semn, te legeni de pe stângul pe dreptul şi născoceşti piruete haioase. Cerni gânduri negre pe acordurile pieselor pe care cineva, fără să ştie, le-a scris despre tine. Îţi fredonezi refrenele-sentinţe şi-ţi scuturi părul în semn de resemnare. „Ne vedeeem joi...”   

Gulliver

miercuri, 13 noiembrie 2013
M-am trezit în ultimul ceas să povestesc despre „Gulliver”. Un al treilea festival de teatru gălăţean cel puţin la fel de fain ca şi celelalte. Deşi e socotit a fi mai mult pentru copii, „Gulliverul” aduce în fiecare an piese grozave, care merg vizionate cam la orice vârstă. Piese în afara tiparelor, cu marionete, păpuşari, proiecţii şi instalaţii ingenioase. Pline de culoare şi de viaţă. Haioase.
Ştiu, festivalul se petrece în timpul programului de lucru al celor mai mulţi dintre noi. În miez de săptămână. Drept pentru care recunosc: l-am sărit şi eu ani la rând. Dar la ediţia asta mă pot lăuda că am reuşit să ajung la o piesă, astăzi, de la 18. „În largul mării”, a studenţilor de la UNATC. Care vin mai mereu cu idei foarte faine şi pe care îi aplaud încă în sinea mea.  
Festivalul Internaţional de Animaţie „Gulliver” se petrece la fiecare sfârşit de toamnă în Galaţi şi merită. Punct. Din această ediţie au mai rămas două zile pline de spectacole. Dacă nu reuşiţi să ajungeţi vă recomand să-l ţineţi minte pentru la anul. Şi-o să vă placă!

Hoinăreli

luni, 4 noiembrie 2013
Vacanţă - povestire în ramă - cu frânturi din altele. Vacanţe. Din alţii. Vacanţi. Copaci înveşmântaţi în amintirea frunzelor breathtaking din anii trecuţi. O boltă puzderie de stele pe care musai o priveşti de pe un cerdac din lemn scârţâind. Senzaţia şosetelor din lână peste picioarele goale. Şi fericitul noroi de pe ghete, cu dedicaţie. 
Când mergi ani la rând în acelaşi loc, amintirile rămân să te aştepte acolo. Nu se mai întorc cu tine acasă! Se pitesc prin fâneţe, pe sub paturi, cascade şi pietre, după dealuri şi pomi. Şi-ţi dau bineţe şi noduri în gât şi dejavuuri... Şi-ţi dau senzaţia că poţi să o iei de orişicâte ori de la capăt, că tot acolo ajungi. La munte.