Interogatoriu de seară

miercuri, 26 septembrie 2012

Bunică-meu e pensionar de când îl ştiu. Are timp berechet, răbdare cât cuprinde şi întrebări în cascadă. Am încercat să-l intimidez cu ţipete şi figuri. Neah! Îşi revine repede. Am vrut să tac, dar bagă repeat de parcă aş fi surdă. M-am străduit să-i dau de înţeles că nu suntem pe aceeaşi lungime de undă, dar el ţine morţiş să ştie şi să priceapă totul.
Cum adică? Tu nu mănânci pâine deloc!? Nici măcar o felie? Şi dacă ai o bucată de caş o mesteci aşa goală? Şi nu pui niciun praf de sare la roşii? Vrei o felie de parizer? Cum, nici tu nu mănânci carne? Ca sor’ta... Ce educaţie mai este şi asta dom’le?
Pauză. Comentez la rându-mi despre educaţia lui şi îi repet a mia oară să mă lase în pace cu pâinea lui cea de toate zilele.
Dar băiatul ăsta are bunici? Şi cu ce s-au ocupat ei? Dar părinţii lui... de ce meserie sunt? Şi ai fost, aşa, în vreo vizită de curtoazie pe la ei? Cam câţi bani câştigaţi voi într-o lună? Şi nu puneţi ceva deoparte să vă cununaţi? Cât o să mai trăiţi aşa?
Îmi înghit replici anapoda la fiecare vizită. Cum să-i explic omului că viaţa mea este atât de plină şi simpatică fără pâine, sare şi măritiş? Rămâne deci să admir consecvenţa cu care îmi aplică aceleaşi şi aceleaşi întrebări în speranţa că va scoate de la mine un da.
Mănânci?

2 comentarii: