Sorinel salamul minune

joi, 29 septembrie 2011



Ascult Aud manele. Şi house. Pentru că vecinul de jos este atât de darnic încât dă share cât îl ţin boxele. După vaiete gâjâite înăbuşite în acorduri petrecăreţe urmează o serie de dum-dum-uri care fac pereţii să intre în rezonanţă. Iar după un scurt moment de linişte şi suspans se aude - gieee - Mafia!, de-mi vine să-mi scutur pantalonii de pijama ciclamen inscripţionaţi în stil de cartier cu „good night”.
Ştiu, recunosc, mi-am terorizat şi eu într-o vreme vecinii cu ajutorul celor doi giganţi zgomotoşi ai lui frate-miu. Au înghiţit Pasărea Colibri şi alte păsări rare din playlistul meu încât se bucură cu siguranţă că m-am mutat.
Revin, că mi-am diluat ideea. Aud manele. Acum, chiar în clipa asta. Şi aseară... le-am auzit până am adormit. Şi în alte dimineţi, după-amieze şi nopţi. Inconfundabile, indigestibile, insuportabile. Torturând limba română, chinuind acorduri muzicale, răvăşind orice noţiune de estetică. Şi nu mă mai revolt, căci mă bântuie şi pe mine o resemnare tristă vizavi de specimenele alături de care convieţuiesc. Pur şi simplu persist în starea de mirare stupidă: cum să asculţi, să te relaxezi, să mănânci, să visezi pe o asemenea... mmmuzică!? Cum să fredonezi asemenea versuri, cum să te îndrăgosteşti pe asemenea ritmuri, cum să...

Ilinca

marți, 20 septembrie 2011



M-am auzit de multe ori comentând intrigată: de ce fac ăştia toate păpuşile blonde cu ochii albaştri!? 
hai, nu brunete, dar măcar şatene să fie, cu ochii căprui...

Când o vezi pe Ilinca ştii exact ce se petrece în mintea producătorilor de păpuşi. 
N-ai cum să rezişti! Nici blondului, nici albastrului, nici mirării, nici zâmbetului, 
nici devotamentului ei faţă de explorarea lumii înconjurătoare.

Ştiu, toţi copiii sunt frumoşi, isteţi şi puşi pe şotii. 
Dar asta nu mă împiedică să mă las surprinsă iar şi iar.

joi, 15 septembrie 2011

Who the fuck is Badea!? *

luni, 12 septembrie 2011

Am numărat pe degete zece luni. Zece luni de când am luat marea decizie, zece luni de când oamenii ne privesc cu suspiciune, zece luni de când replicăm scurt şi senin: noi nu ne uităm la tv! Mai aruncăm câteva priviri la televizoarele oamenilor pe care îi vizităm, mai introducem cablul în monitorul lui Lau ca să dovedim că avem dar nu ne trebuie. Dar 99,99999% din timp nu ne uităm la teveu!
Şi recunosc: mi-a fost foarte greu să mă adaptez. Zile în şir am fost nevoită să deschid fereastra ca să văd cum este vremea, căci nu mai era nimeni care să mi-o dicteze din cutia cu ecran de sticlă. Şi m-am simţit uneori ca o dezertoare atunci când cei din jur povesteau o reclamă nouă despre care nu aveam habar. Până când am realizat că pe lista mea de cumpărături apar aceleaşi produse iar şi iar, indiferent de reclamele care se perindă prin media.
Visez uneori că avem o gaşcă a noastră, a neuitătorilor la tv. Că ne aşezăm într-un semicerc şi mărturisim pe un ton grav, condimentat cu chicoteli: Bună, sunt Ana şi sunt bucuroasă până la graniţă cu fericirea că nu l-am văzut sau auzit de zece luni pe Badea! Nici pe Măruţă, nici pe Băsescu, nici pe Dan Negru, nici măcar pe Răzvan sau pe Dani. Şi ca să nu fie discriminare, nici pe alea de la tembelismele de emisiuni de pe Kanal D, nici pe Andreea Esca şi Monica Columbeanu (pe astea mi le-a suflat Lau, că le uitasem pe toate). Nici n-o mai cheamă Columbeanu de când n-am mai deschis tv-ul, nu?
Recunosc, simt că trece viaţa pe lângă mine când aud de... emisiunea aia cu nume de fabrică. Aaaa, Factor îi zice, nu Factory!? Cum ziceam, simt că trece viaţa pe lângă mine. Preţ de-o microfracţiune de secundă. Şi-apoi revin la realitate, senzaţional, în direct şi exclusivitate!

* Titlul e cu direcţie, nu vă agitaţi degeaba 

Ce-a fost mai întâi: bomboana sau ambalajul?

miercuri, 7 septembrie 2011