Cinci

luni, 28 iunie 2010
David are medalie de „aur”, nu ştie nici el pentru ce, dar o poartă ţanţoş. Îşi asortează hainele cu papucii şi face pe micul Tarzan cocoţându-se oriunde îi trece prin minte. A primit cadou o undiţă de jucărie, cu magnet, cu care pescuieşte patru peşti magnetizaţi şi ei. Între timp descoperă tainele fizicii… cum că undiţa lui agaţă unele metale, adică monede, furculiţe, oale, până şi… „am pescuit chiuvetaaaa!” Evrika! Iau în considerare ideea că o să-şi înnebunească părinţii dar mă bazez pe faptul că jucăriile se strică repede. „I-a căzut clanţa”, zice şi râd de mor. Ce clanţă!? Aaaa, manivela! O punem la loc. David e isteţ, frumos şi trăsnit. O să-şi scoată din minţi învăţătoarea, presimt. Până atunci… abia are 5 ani şi o groază de jocuri de învăţat. „Să mai vii şi să-mi mai aduci dulciuri!” S-a făcut…

Cică să mai scriu, nu? Să îţi poţi da seama dacă pe undeva mai trăiesc şi pentru sufletul meu ori dacă mă prăvălesc de-a dura printre orele asudate ale verii. Nu mai alerg după nimeni şi nimic, atât pot să spun. De data asta nu mai acuz oboseli sau sictir... e poate doar sfertul de secol care mă face mai... iunie... poate chiar şi iulie! Glumesc, bine-nţeles. Glumesc tot mai des şi plâng tot mai rar, mănânc fără pâine şi beau multă bere. Pe ici, pe colo repet aceleaşi greşeli care nu dăunează deloc sănătăţii. În minte mi se fixează idei obsedante pe care le ticăi cât e ziua de lungă între urechea stângă şi cea dreaptă. Tânjesc în surdină şi visez în taină. Rămân iremedial convinsă că poate... dacă... cineva... cumva... aşşş

Dusă cu pluta

luni, 21 iunie 2010

E o poveste pe care n-am mai apucat să o spun la vremea când am trăit-o. Însă rămâne o mirare - chiar şi pentru mine - cât de simplu reuşesc uneori să trec peste momente cărora de altfel aş fi jurat că nu le-aş face faţă. N-a fost nasol ci dimpotrivă, fascinant şi frumos.
Ai mei - familie şi prieteni - ştiu prea bine că cea mai mare frică a mea este de apă. Nu mă tem să mă spăl şi nici nu mă feresc să călătoresc cu vaporul. Mi-e frică pur şi simplu de oglinda unduitoare a apei atunci când sunt nevoită să-i tulbur moleculele la un nivel care îmi depăşeşte genunchii.
Împrejurările au făcut ca acum vreo trei uichenduri să particip la o ieşire cu caiacul pe Siret, până la Dunăre. Nu am pus întrebări înainte, pur şi simplu m-am bazat pe instinctul care îmi dicta că e în regulă să fac o mică nebunie. A fost atât de bine încât aş avea curajul să repet experienţa, bine-nţeles cu aceeaşi vestă de salvare strâns legată de mine. Ciudat cum aşa un accesoriu combate paranoia mea când vine vorba de valuri :)

Leapșă de 13

luni, 14 iunie 2010

Leapşa primită astăzi de la Andreea. Mi-am permis să o modific puţin după starea mea de spirit şi să-mi răspund la întrebări pe care nu le aveam în minte atunci când am deschis calculatorul. Uneori e mai bine aşa...
- Ia cartea cea mai la îndemână, deschide-o la pagina 8 şi scrie al 4-lea rând.
- Pentru că la mine acasă este loc puţin...”
- Fără să verifici. Cât e ora?
0,30
- Acum verifică!
0,57 deja...
- Cum eşti îmbrăcată?!
În pijamale verzi

- Înainte de a răspunde la aceste întrebări, la ce te uitai?
La grădina mea de pe Farmville

- Ce zgomot auzi în afară de cel al calculatorului?
Foşnet copacilor, tunete... un început de furtună

- Când ai ieşit ultima dată şi cu ce ocazie?
Acum câteva ore. E plimbare mea de duminică seara, când plec de la serviciu.

- Ce ai visat ieri noapte?
Eram la liceu, dădeam examene. Iar!

- Când ai râs ultima dată?
Azi, în birou. Suntem mereu puşi pe glume, ştii doar...

- Ce ai pe pereţii încăperii în care eşti?
:)) Da' ce nu am!? O lampă de gaz (fără gaz!), harta oraşului, citate, fotografii, tablouri, icoane, rafturi...

- Dacă ai fi multimilionar peste noapte care ar fi primul lucru pe care l-ai cumpăra?
Un aparat de fotografiat

- Care este ultimul film pe care l-ai văzut?!
Mmmm, stai să caut pe gugăl. Am văzut mai devreme unul la Hallmark dar nu ştiu cum se numea. Mediumul. Și s-ar părea că e serial

- Ai văzut ceva neobişnuit astăzi?
Da, noul meu Windows 7! Mi-e imposibil să mă obişnuiesc cu el

- Ce părere ai despre acest chestionar?
E mult mai haios decât postarea pe care aveam de gând să o trântesc în noaptea asta. M-ai salvat :)

- Care ar fi prenumele fetiţei tale?
Miruna

- Şi dacă ar fi vorba de un băiat?
Mihai

- Spune-mi ceva ce nu ştiu încă.
Mâine dimineaţă îmi cumpăr sandale neapărat!

- Te-ai gândit să locuieşti în străinătate?
M-am gândit că aş putea să...

- Ce ai dori ca Dumnezeu să îţi spună când intri pe porţile Raiului?
Bună dimineaţa

- Dacă ai putea schimba ceva în lume (în afară de politică) ce ai schimba?
Nimic, nici măcar politica. O merităm din plin

- Îţi place să dansezi?
Îhâââm

- George Bush.
Hi, George!

- Ce ai văzut la televizor ultima dată?

Filmul de care-ţi ziceam mai înainte. Apoi l-am închis înainte să înceapă reclamele

- Care sunt cele patru persoane care ar trebui să primească acest chestionar?
Ar trebui... sau mai bine spus ar putea: Elennuka, Lucu, Monica şi Onutza. Dar din câte ştiu eu pe niciuna nu o preocupă genul :P

Poveste de adormit oamenii mari *

joi, 3 iunie 2010

--> --> --> -->
Bună ziua, sunt X-ulescu de la Kanal D şi vă anunţ că aţi fost aleasă prin tragere la sorţi pentru a participa la concursul Knorr...”, îmi vesteşte amabilă o voce masculină. Îmi vine să râd, mă încearcă o revoltă, dar mă stăpânesc şi intru în joc. Tipul îmi explică mai departe regulile concursului şi mă roagă să număr ambalajele produselor magice pe care le am acasă. Îi spun la nimereală că am vreo cinci şi mă anunţă plin de entuziasm că am câştigat tot atâtea zeci de milioane de lei vechi. Mă mai amuz câteva clipe de elanul lui „minţitoresc” şi schimb brusc registrul. „Credeai că m-ai păcălit?”, îl întreb, iar se data asta e rândul lui să râdă că l-am demascat.
Tânărul individ de la celălat capăt al firului lucrează ca operator telefonic. Aşa spune el! În traducere liberă asta înseamnă că îi operează pe credulii care îi pică în plasă. Îmi explică psihologia oamenilor avizi de câştiguri facile, care atunci când îl aud rostind cifre rotunde cu mai multe zerouri îşi pierd minţile. Pe unii îi păcăleşte să cumpere o cartelă telefonică şi să-i trimită codul de reîncărcare, pe alţii mai fraieri îi convinge chiar să îi vireze sume de bani într-un cont. „Le speculez şi eu cum pot slăbiciunea. Pot să fac şi 15 milioane pe zi, bani pentru care alţii muncesc o lună. Cu ce sunt eu de vină că m-am născut deştept?”, mă întreabă interlocutorul pe un ton inocent.
Continui conversaţia curioasă şi de-a dreptul fascinată de mecanismul pe care l-a pus în mişcare cel care încercase cu câteva clipe mai înainte să mă tragă pe sfoară. După zece minute de discuţie amiabilă începe deja să se destăinuie, să încerce să mă convingă că împrejurările l-au împins către munca necinstită, că e unica lui şansă de supravieţuire. Îl contrazic întruna şi încerc să-l ademenesc cu argumentele şubrede ale unui om cinstit când mi se dă în vileag cam fără voie. Mă lasă fără cuvinte!
Escrocul din telefon e hoţ cu acte în regulă, ca să-i zic aşa. Operează de după gratii şi face bani ca să o ducă bine acolo, că la închisoare e viaţa grea şi mâncarea nasoală. Este închis într-un penitenciar din Bucureşti şi îi plăteşte pe gardieni ca să îi dea voie să folosească telefonul mobil, să-şi poată continua afacerea. Are acces la internet, are televizor şi găseşte mereu idei noi prin care să-i jecmănească pe cei care pun mare preţ pe noroc şi speră să câştige la concursuri la care nici măcar nu au participat. „Şi în Biblie scrie că cel mai mare îl asupreşte pe cel mai mic. Biblia m-a învăţat”, se eliberează de orice vină falsul operator.
Atenţie, nu este o glumă! Aproape că m-a convins de nevinovăţia lui şi poate că m-ar fi convins că am câştigat marele premiu dacă aş fi folosit produsele de la firma cu pricina. Vocea nu îl trădează cu nimic pe Denis, sau care o fi numele real al celui cu care am vorbit jumătate de oră la telefon. Are fler şi dicţie şi cu siguranţă are un cont frumuşel în bancă. Banii fraierilor, cum spune el, cum recunosc şi eu. Struniţi-vă pofta de câştig că Denis e - vorba filmului - pericol public.

* titlul l-am împrumutat de la blogul Elenei
marți, 1 iunie 2010
În colţuri de dulap urme ale copilăriei împrăştie dorinţe de dat timpul înapoi. Măcar puţin de-ar fi să mă mai joc ca-n vremea în care nu ştiam că asta va avea să-mi lipsească cel mai mult pe lume. De arcul ăsta trebuie să vă amintiţi! În rest, fiecare cu jucăriile lui...

Hodoronc-tronc


-->
Aş vrea să mă pot ascunde, să afişez veşnic o drăgălăşenie soră cu linguşeala, să fiu numai miere, prietenă cu toate viespiile şi muştele. Aş vrea să mă port aşa cum se poartă, să salut ca zurgălăii şi să şuşotesc indescifrabil în unghiuri a câte nouăzeci de grade ale încăperilor semiobscure. Să cerşesc din priviri evaluări pozitive, să laud la rându-mi nu-ştiu-ce-uri însetate de aprecieri chinuite. Jur că asta-mi doresc cel puţin o dată pe zi, atunci când naturalul pentru care trăiesc se diluează în oceanul cotidianului de rahat.
Între a fi şi a nu fi mă încăpăţânez obsesiv să mă agăţ de cel din urmă. Să nu fac şi să nu dreg... Să nu le fiu pe plac, să nu îi pup în fund. Celor care aşteaptă să mă domesticesc prin forţa împrejurării le mai întorc încă spatele şi-i las să mă privească cum sunt de fapt. Invers!
Goana asta după succes şi faimă încă mă mai amuză. Datul din coate al unora care şi-ar sacrifica orice pentru visul care nici măcar nu le aparţine. Care la un trosnit din degete al mai-marilor-şi-mai-tarilor s-ar spulbera în van. Care i-ar face să realizeze pentru o clipă că de fapt nu au nimic din ceea ce îi înconjoară, că toate pier fără să aibă termenul de valabilitate notat.
Lălăiala mea de luni spre aproape marţi nu e depresie. Nu e răzvrătire. Nu sunt draci. Sunt eu, când nu mă mai mint că aş face parte din cercul în jurul căruia mă învârt. Într-o seară ca asta îmi privesc toate ceasurile care nu mai ticăie de-o bună bucată de vreme şi văd că-şi indică orele cu atâta convingere încât nici n-aş zice că timpul lor a stat. Mă opresc şi eu pe la unu fără un sfert şi aştept. El - tic, eu - tac, tac, tac... 

-->